Programul „Rabla” a fost prelungit. Care este noul termen de depunere a dosarelor

Programul Rabla a fost prelungit. Care este noul termen de depunere a dosarelor
Publicat: 20/08/2014, 15:42

Potrivit sursei citate, președintele AFM, Adrian Gearâp, a dispus prelungirea sesiunii de depunere și validare a dosarelor pentru persoanele juridice și instituțiile publice din Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2014.

„Dosarele se vor depune la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, iar termenul limită de depunere a acestora este 30 septembrie 2014”, se arată într-un comunicat de presă al AFM.

Persoanele juridice și instituțiile publice interesate pot consulta Ghidul de finanțare, publicat pe site-ul instituției, în care sunt prevăzute atât condițiile de eligibilitate, cât și documentația necesară pentru înscrierea în program.

Lista persoanelor juridice și a instituțiilor publice validate să participe în programul „Rabla 2014” va fi publicată pe site-ul instituției.

Prin Programul „Rabla”, Administrația Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete pentru persoanele juridice și instituțiile publice. În cele patru etape anterioare de evaluare și validare a dosarelor depuse de persoanele juridice și instituțiile publice în Programul „Rabla 2014” au fost analizate în total 998 dosare, dintre care 388 au fost acceptate pentru 1.575 autovehicule și 610 dosare au fost respinse.

Programul „Rabla” pentru persoane juridice era deschis instituțiilor publice, firmelor, dar și operatorilor economici fără personalitate juridică. Acestora li se adaugă reprezentanții profesiilor liberale, în urma publicării în Monitorul Oficial a unui ordin al ministrului Mediului privind modificarea Ghidului de finanțare a programului Rabla, pe 14 august.

Dacă până în prezent nu se puteau înscrie în program decât societățile de avocatură, care au personalitate juridică, acum au această posibilitate și cabinetele individuale de avocatură. Este valabil și pentru cabinetele individuale ale medicilor, veterinarilor, tehnicienilor dentari, notarilor, mediatorilor, executorilor judecătorești, consultanților fiscali, asistenților sociali, precum și pentru birourile individuale de arhitectură sau geodezie.

De asemenea, pentru stimularea achiziționării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziționarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziționarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km sau pentru achiziționarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

„La achiziționarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri”, potrivit AFM.

Prin Programul Rabla pentru persoane juridice, care a început anul acesta pe 30 aprilie, Administrația Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete în valoare de câte 6.500 de lei, acordate la casarea unei mașini mai vechi de opt ani pentru achiziționarea unui nou autovehicul. Solicitanții trebuie să se înscrie la AFM.

Anul trecut, în cadrul Programului Rabla pentru persoane juridice, când au fost alocate tot 3.000 de tichete, au fost distribuite 1.670 dintre acestea. Cele mai multe au fost solicitate și obținute de Poșta Română – 132 (858.000 de lei) și Ministerul Afacerilor Interne – 105 (682.500 de lei).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Asta este o chestie a unui om care gândește atât de pervers". Tavi Colen, motivul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe...
×